Coaliţia pentru Universităţi Curate a făcut primul clasament al instituţiilor de învăţământ superior de stat din România, în funcţie de integritate şi de corectitudine. Criteriile de evaluare nu au avut nicio legătură cu cele care ar desemna calitatea unui hotel, fiind luate la puricat, de data aceasta, gradul de corectitudine şi transparenţă administrativă, corectitudinea academică, calitatea conducerii şi practicile de management financiar. [click pe imagine pentru a mari]

• Deşi s-au făcut investiţii considerabile în infrastructură şi dotări, distribuţia acestora este neuniformă.
• Atât în ceea ce priveşte chestiunile academice cât şi cele administrative sau care ţin de viaţa universitară, interesul studenţilor este foarte scăzut.
• Suspiciuni de practici oneroase, incorecte, la limita eticii şi legii, acuzaţii de despotism, în care a fost implicat numele instituţiei.
• Procese pe chestiuni de corectitudine pierdute.
• Curtea de Conturi a fost sesizată pe fondul suspiciunii de concurenţă neloială (doi dintre profesorii UPT care, în baza unor contracte de prestări servicii cu un actor industrial, au implicat instituţia într-un proiect cu un buget mare) şi a dispus în consecinţă, favorabil sesizării
[SURSA: Societatea Academica din Romania]
***Suntem, asadar, ceva mai jos de medie.