luni, 2 august 2010

OSUG - Isi Schimba Conducerea, Dar Naravul Ba

Daca te-ai nascut in Romania, poti fi sigur ca anormalitatea va deveni ceva mai comun decat apa de la chiuveta. De anormalitatile existente la nivel national se ocupa zilnic televiziunile si in general presa, de aceea pe ComplexTM ne marginim la a semnala dereglarile locale.

E absurd sa pretinzi ca ai competente nationale cand tocmai numele te leaga de ceva cu o arie de acoperire destul de restransa. Numai niste somitati in ale prostiei, precum Ligile Studentesti, pot visa ca sunt reprezentantii intregii Galaxii, cand propria titulatura ar trebui sa ii trezeasca la realitate.

Am aflat astazi, prin intermediul tion.ro, ca "Studenţii de la Universitatea de Vest din Timişoara şi-au ales zilele trecute un nou for de conducere" si primul impuls a fost cel de bucurie; iata, in sfarsit, studentii isi spun cuvantul si isi aleg liderii. Surprinsi ca ne-a scapat un asemenea mare eveniment, scriem rapid in browser osut.ro (site-ul organizatiei studentesti) pentru a citi mai multe detalii. Stupefactie, insa. Pe site-ul OSUG nu exista o astfel de informatie. Ca o paranteza, a disparut de pe site si "Chatbox"-ul in care studentii Universitatii de Vest aveau posibilitatea sa isi transmita problemele si nemultumirile. Cat de jenant e sa preferi eliminarea unei cai de dialog intre tine si cei pe care ii reprezinti, doar pentru ca parerea lor nu iti este favorabila?

Impulsul de bucurie la auzul vestii schimbarii conducerii OSUG a disparut complet, fiind inlocuit de indignare, cand am realizat ca suntem in plina vacanta de vara. Asadar, cei care pretind cu tupeu nemarginit ca ii reprezinta pe studenti se aleg in posturi de conducere in timpul vacantei. Se ridica, atunci, intrebarea pe care cei de la TION nu si-au pus-o (pentru ca in ziua de astazi sa fi ziarist inseamna sa fi cat mai dobitoc si sa iti folosesti creierul cat mai putin): Care studenti "si-au ales un nou for de conducere"?


***Trecem, cu aceasta ocazie, inca o nesimtire pe lista lunga de sfidari aduse de catre Ligile Studentesti celor pe care ar trebui sa ii reprezinte. E nevoie de un obraz deosebit de gros pentru a te putea proclama lider al studentilor cand, de fapt, nu te-a votat nimeni pentru ca alegerile au fost organizate (strategic) in vacanta.

Comentariile de la articolul de pe tion.ro sunt destul de graitoare si ar trebui sa ii faca pe cei din OSUG mai atenti la nesimtirile pe care le fac.

LATER EDIT: Se pare ca alegerile pentru conducerea OSUG au avut, totusi, loc undeva la sfarsitul acestui an universitar. Problemele ridicate in postarea de fata raman, insa, valabile. Faptul ca alegerile nu au avut loc in vacanta este, practic, nesemnificativ avand in vedere modalitatea in care acestea se fac si care oricum nu are nici o legatura cu studentii. Fie ca ele au loc in mai sau in iunie, fie ca aveau loc in august sau septembrie, cei care voteaza nu sunt "studentii", ci cativa lingai adunati de prin OSUG si intelesi intre ei pe cine sa puna "Sef".

112 comentarii:

Daniel Stanoievici spunea...

get a life

Anonim spunea...

observ ca ai ceva special cu ligile studentesti...ai vrut cumva sa intri in una din ele si nu te-au acceptat pentru ca nu te incadrai in profilul candidatului, iar acum te simti fustrat??cel mai usor este sa comentezi...asta face romanul ce nu are viata.Sincer imi este mila de tine, sper sa-ti gasesti si tu o fata:D

Anonim spunea...

Orice student are dreptul sa se implice activ in OSUT, sa vada cum merg lucrurile si sa candideze pentru orice post de conducere :)

Faptul ca multi nu o fac spune ceva despre studentii din ziua de azi, nu ?

Data viitoare, documenteaza-te mai bine ;)

Andrew spunea...

Te gasesti si tu in treaba sa comentezi ... In cel mai rau caz OSUT incearca sa schimbe ceva nu isi fac un blog de tot rahatu pentru trolluit ca nu te-au acceptat la ei si mai si comenteazi ca "nu e bine". TU ce ai facut sa schimbi ceva ?!

Pe TION e cam gresit, acum s-a facut schimbarea mandatului doar nu si alegerile (care au fost in MAI) si vai de mine e site-ul neupdatat mare lucru ... de parca asta conteaza ... conteaza ca urmaresc ce se mai aude de tabere.

trololo spunea...

Dute bade înapoi la prăşit !

Anonim spunea...

Asculta idiotule frustrat, eu am vazut intrand din cand in cand pe blogul asta de tot rahatul ca te legi mereu de ligile din Poli si de niste persoane de pe-acolo, ba la un moment te legai si de rectorul Robu turbat ca el sprijina ligile. Din ce-am dedus eu, esti student la Poli. Ei bine, daca studentii din Poli te tolereaza, e treaba lor, sunt fraieri. Eu iti spun ca daca te mai legi de OSUT o sa ai de-a face cu mine, ca te identific frate cat ai zice peste. Fa mistocareala de ma-ta si de tat-tu daca ei iti permit, nu de organizatia noastra ca... sa vezi cum O.S.U.G.-i!

Bau spunea...

Omule vad ca o sugi cam des. E uşor să critici dar să faci ceva e mai greu...pt tine e uşor să stai şi să dai la labă in baie şi în pauza dintre labe să mai scrii ceva pe blog.Marş la măta futuţi morţii mătii de căcat....

Oana T. spunea...

Dragul meu...iti pun trei oameni necunoscuti in fata, care au discurs asemanator si toti zic ca o sa-si faca datoria. Tu de unde sti care e bun si pe care il votezi? Ne votam noi intre noi pentru ca ne cunoastem adevaratul potential; nu sunt implicati toti studenti pentru ca, atunci s-ar gasi un prost sa candideze si altii mai prosti a il voteze si atunci unde am ajunge?
Cum zicea Daniel, GET A LIFE, nu te mai fustra ca te-a respins o OSUT-ista(ca de atunci ai inceput sa ne critici) si vezi ca a inceput lumea sa stie cine esti, unde stai, ce faci si mai ales cum arati...

Anonim spunea...

Anonim Anonim spunea...

Orice student are dreptul sa se implice activ in OSUT, sa vada cum merg lucrurile si sa candideze pentru orice post de conducere :)

Faptul ca multi nu o fac spune ceva despre studentii din ziua de azi, nu ?

Data viitoare, documenteaza-te mai bine ;)

3 august 2010, 08:57

Mai bine te documentezi u...in octombrie anul 2009 s-au inscris 300 de studenti..ti se pare un numar nesemnificativ??? FUSTRATULE:))))))...mie imi place blog-ul tau k macar ne mai amuzam pe seama ta:)))

Anonim spunea...

Ai dreptate Oana, tipul asta e nu numai prost si frustrat, e si urat, cred ca de aia se tot ia de OSUT ca dupa esecurile cu tipe de la Poli a fost respins si de o OSUT-ista.

Bai labagiule, eroare a naturii, vei fi pe viata respins de peste tot. Du-te dracu' la psihiatru!

Anonim spunea...

complexat tm

Vasile spunea...

nu fiti asa rai ca are dreptate intr-o mare masura, cei din ligi nu prea ne reprezinta pe noi studentii.
am vazut cum se comporta in tabara anul trecut, zic ca organizeaza excursii si pana la urma a iesit un c***t, ne-am adunat in gara ca sa aflam ca nu s-au gandit sa se uite la cat e trenul, asta dupa ce i-am asteptat, ca nu au fost in stare sa vina la ora stabilita de ei.
dupa 2 faze dinastea am trecut la organizarea de excursii intre noi si i-am lasat pe ei cu excursiile lor.

dar pe de alta parte din moment ce nu ne implicam ne meritam soarta, defapt asta e valabil pentru toata romania:
ne complacem in mizerie => traim in mizerie si nimic nu o schimbe

Anonim spunea...

Atata timp cat stam cu totii pe net si commentam( ca doar asta stim) nu o sa se schimbe nimic...macar sa incercam sa schimbam ceva.Nu exista nu pot ci nu vreau!si sa lasam trecutul in pace.

Anonim spunea...

Fratilor, eu sunt student la Poli dar am prietena la Vest la Psihologie si ea si-a facut referate pt. seminarii pe acest personaj care se semna intr-o vreme cu "Dorin" si a luat 10 pe ele, analiza ei a condus clar la concluzia ca tipul e frustrat, respins de fete si de societate in general, inadaptat si nu prea inteligent, dar care se crede inteligent.

Anonim spunea...

Zi-mi te rog la ce materie i-a dat 10. Doar asa de curiozitate.

Anonim spunea...

Mai Dorin esti tare, nu oricine poate fi subiect la seminarii la Psihologie. Daca a luat 10 tipa care te-a analizat e buna, mai. Evident tu nu vei avea niciodata o astfel de tipa, nu vei avea de fapt nici o tipa! Asa ca spor la laba in continuare. Ai vrut sa OSUG-i, OSUG-i dementule frustrat.

Anonim spunea...

Din pacate nu Dorin a intrebat mai sus. Dar se pare ca toti aveti impresia ca vorbiti cu Dorin. Hmmm...oare nu e si asta tot un subiect de seminar.

Oricum eram doar curioasa la ce seminar, poate chiar sunt studenta la psiho si chiar as vrea sa stiu. Dar daca e secret national atunci aveti si voi de ascuns ceva.

coleg al lui Dorin spunea...

"Prietena" aia PISIhOLOAGA de la vest cred ca suge multa poola ca altfel nu stiu cum o luat 10 pe aberatii ieftine.
Bineinteles ca in inteligenta ei extraordinara o sa ma asimileze si pe mine cu Dorin, mai scrie un articol si mai ia un 10. Bafta la soopt scumpo !
Si va rog continuati cu comentarii similare sa ma pot si eu distra de prostia voastra in fiecare zi. Multumesc anticipat :).

Anonim spunea...

FRONTU REVOLUTIONAR il sustine pe DORIN!

Anonim spunea...

bai jegurilor ! voi chiar credeti ca daca sunteti studenti la un rahat de faculta de Romania si unii mai faceti parte din niste organizatii studentesti asta va face mai destepti cu ceva. As face un poll peste vreo 2 ani sa vad cati dintre voi vor fi angajati pe la benzinarii si chioshcuri de ziare. Hai pa si invatati de pe-acu sa spalati parbrize ca e un skill mai util pentru voi decat comentatu pe bloguri ;).

Anonim spunea...

Ha, ha, ha! Dorine esti o adevarata perla. O data apari ca Anonim, apoi Coleg al lui Dorin, super. O sa regreti amarnic ca te-ai luat de noi. Acum ... OSUG-i din greu. Debilule!

acelasi coleg al lui Dorin care nu-i Dorin :) spunea...

La cat de retardat esti probabil crezi deja ca si ma-ta e Dorin. ROFL

VT spunea...

Ba jegosilor, voi nu ati luat destula bataie cand erati mici si ati crescut niste cacati cu ochi! Nu sunteti si nu ati fost in stare sa faceti NIMIC folositor in viata voastra. Pe principiul PROSTI dar multi iau nastere organizatiile voastre, si pana si asta ar fi ok - la 99.(9)% din restul ii doare in cur de voi, insa voi nu puteti sa pasteti linisiti ca orice animal uni-neuronal si aveti nevoie sa epatati, iar cand va da unu cu pula-n gura deja o ardeti pseudo-intelectual ca voi sunteti miezul din fanta! Jegosilor cascati ochii si vedeti-va lungul latului!

FRONTUL REVOLUTIONAR spunea...

IDIOTILOR ! IN LOC SA VA CERTATI INTRE VOI AR TREBUI SA NE LUPTAM CU TOTII PENTRU UNIREA CU FRATII NOSTRI DE PESTE PRUT!
BASARABIA PAMANT ROMANESC !

VT spunea...

CORECT!!!! BASARABIA uber-alles !

LF spunea...

Din partea Dispeceratului Central Galactic (DCG) al Civilizatiei Virtuale (CV) Goriliene (CV-Gor) dublu Modificate(CV-Gor-2Mod) loialiste (CV-Gor-2Mod-L) Catre cocalarii Lumii Fizice a Planetei O-Sug(CAIAC-OS-UG). In legatura cu situatia din cadrul blogului, va transmitem urmatoarele informatii: VA VENI DORIN CEL ADEVARAT... SI-I NEMILOS!!!
"Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă „Dorin cel adevărat”, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Oştile Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.”"

Anonim spunea...

Deci tipul cu prietena psiholoaga doar le infloreste. Vad ca nu e in stare sa scrie aici nici macar materia la care a luat 10 :)))) Buah ce oameni, sa vii cu argumente de genul in public.

Anonim spunea...

hello, my name is Voicu Cocalar. I am a member of OSUG and I want to the be the best ! :)))))))))))

Anonim spunea...

Dorine du-te repede la medic, ai alunecat rau frate. Tu esti cel cu un singur neuron pt ca ceilalti pe care i-ai avut au degenerat in celule de caca dar nu i-ai eliminat iti umplu inca cutia craniana. Iata cum iar OSUG-i.

Anonim spunea...

Buna ziua, Domnule DORIN, am vazut ca foarte multa luma vi se adreseaza direct pe acest site iar eu sunt sunt un om disperat. De ceva timp am impresia ca sunt victima unui atac civilizational. In ultimul timp visez doar clone doriniene care ma ataca si nu pot sa mai dorm. Nu stiu ce sa ma mai fac. Sotia este in aceeasi situatie, ba chiar mai grav. De fapt, ea m-a indemnat sa va scriu in cautarea mantuirii astrale. Am observat ca doar lectura din poemele Marelui EMINESCU (in special LUCEAFARUL) ne mai ofera putina liniste. Noi am dori un tratament ezoteric complet din partea DVS. Va rugam sa ne spuneti ce trebuie sa facem? In ce ar consta acest tratament? Cum trebuie sa ne pregatim? Va rugam sa ne salvati. Cu deosebita stima si credinta, un membru OSUG.

Anonim spunea...

Dorine tu trebuie sa te simti tare nefericit vazand ca nimeni nu te suporta tot ce ai fiind acest blog.

VT spunea...

Pentru toti astia cu putza mica ce o ard amproasta cu fericirea lui Dorin. Bah va zic io.. e la biroul din fata mea si e destul de fericit... mult mai fericit decat ati fi voi dupa o marire de penis cu 10 cm. Cine nu crede.. sa-si incalzeasca buzele si sa cheme intariri!

VT spunea...

Pentru toti astia cu putza mica ce o ard amproasta cu fericirea lui Dorin. Bah va zic io.. e la biroul din fata mea si e destul de fericit... mult mai fericit decat ati fi voi dupa o marire de penis cu 10 cm. Cine nu crede.. sa-si incalzeasca buzele si sa cheme intariri!

Anonim spunea...

Bai Dorine te-ai tot luat de Ligile de la Mecanica si AC si noi aproape ca n-am replicat. Pe viitor ar trebui sa te tratam ca si astia de la Vest care nu m-ar mira sa te si cafteasca (stiu pe-acolo cativa de la Sport cu care nu te-as vedea bine).
P.S. VT vine de la Vierme Turbat?

marius geamanu spunea...

s-a deviat de la problema initiala, iar subiectul de discutie a devenit Dorin. e trist ca incepeti sa va injurati si sa va amenintati, se pare ca tot il pomeniti pe saracul om, dar nu stiu daca ati citit ce a scris, pentru ca daca ati fi citit ati fi inteles ca el dorea sa argumentezi un raspuns nu doar asa sa il trantesti si gata.

amenintarea lui Oana T. mi s-a parut cea mai tare " ... si vezi ca a inceput lumea sa stie cine esti, unde stai, ce faci si mai ales cum arati..." acuma eu te cred ca esti fioroasa dar daca il cunosti pe Dorin sau pe proprietarul blogului ti-ai da seama ca nu se sperie de niste fetite, de Dorin sunt sigur.

cat despre restul: puneti-va niste intrebari si incercati sa gasiti raspunsuri, pentru ca poti sa ai prietena la "Vest la Psihologie" si sa ia note de 10 pe referate ca tu tot prost ramai.

iar pentru restul anonimilor care tot il gasesc pe Dorin printre persoanele care posteaza comentarii ar fi ciudat ca sa ma gandesc ca cei care posteaza cu anonim sunt una si aceeasi persoana, in schimb as putea sa ma gandesc ca sunt mai multe persoane asa cum cei care posteaza s-ar putea sa fie mai multi, dar pentru mai multa siguranta ar trebui sa vina cineva de la psihologie sa ne verifice.

pentru cei cu neuronii: chiar daca aveti un singur neuron macar folositi-l, nu faceti risipa. important nu e cantitatea ci modul de folosire sau mai bine zis daca ii folosesti sau nu

Anonim spunea...

pentru anonimul de mai sus
sa intelegem ca cei de la sport ar trebui sa se simta jigniti de faptul ca cei de aici de pe blog s-au luat de OSUT, pentru ca OSUT reprezinta studenti; la fel ca si Liga AC sau Mecanica de care pomeneai, de ce nu vin ratatii aia din liga sa vorbeasca sa argumenteze, dar tu revii la 'amenintari ieftine' ca eu sincer m-as mira daca ti-ai folosi neuronii. in speranta ca nu v-ati simtit pentru un scurt moment ca niste idioti ce sunteti (va stiti voi, si va simtiti): FOLOSI NEURONU'

pana atunci o intrebare la care sunt sigur ca nu v-ati gandit: Cum de apar majoritatea comentariilor ?

stima,
marius geamanu (un anonim ca oricare altul sau poate sunt tot Dorin)

VT spunea...

Pe aia de la sport sigur ii doare fix in cot de ce se scrie pe blog, sunt sigur ca sunt mult mai putin (spre deloc) frustati decat majoritatea de aici.

P.S. Buna faza cu viermele turbat... ai grija doar cand deschizi gura s-ar putea sa isi depuna oua... daca ai buze reci nu e deajuns !

roxana printzesa ardealului spunea...

Voi astia de la Vest doar bataie si amenintari aveti in cap ? Ascultati si voi o manea, o muzica populara si mai calmati-va. Va recomand cu caldura ruga de la Denta din 14-16 august unde voi canta si eu. Va astept cu bratele deschise. In special pe cei din OSUT. Vom chefui pe cinste !

Alex spunea...

Pentru a intelege mai usor caracteristicile unitatilor componente OSUT:
http://osut.ro/?page_id=1021

have fun :-)

acelasi coleg al lui Dorin care nu-i Dorin :) spunea...

Intrebare pentru liderii OSUT ... De aici v-ati inspirat cand v-ati ales catchphrase-ul de pe site ?

http://www.youtube.com/watch?v=SVzB4rWdcck

I'm just sayin' ...

Anonim spunea...

Fratilor eu nu stiu cine se ia de OSUT, e Dorin, nu-i Dorin (oricum eu nu-l cunosc pe acest Dorin, dar chestia cu psiholoaga mi se pare tare, ar trebui sa-l puna pe ganduri) dar e clar ca doar un cretin poate fi. Eu nu la bataie as recurge neaparat desi cu cretinii cateodata asta-i singura solutie ci l-as ignora, poate se potoleste.

Anonim spunea...

Psiholoaga aia nu stie nici macar la ce materie a luat 10 pentru un asa zis referat despre toti "Dorinii" de aici. Asa ca sa lasam floricelele pentru filme.

PS: Si eu sunt tot un Dorin, un prof grevist, etc.

Anonim spunea...

Pai evident chiar esti, Anonim 5 august 2010, 09:17. Eu intru rar pe blogul asta penibil dar te identific usor tipule de fiecare data ceea ce inseamna ca tu pe-aici iti petreci viata. Trista viata ai!
Oricum tu nu vei organiza niciodata vreun festival nici de o mie de ori mai mic decat StudentFest

adrian spunea...

Incredibil :-o ... blogul asta devine tot mai captivant, e o telenovela in devenire; ce ma tine pe mine zi si noapte in fata calculatorului e speranta ca odata si odata 'maleficul' Dorin o sa fie aratat tuturor, si lumea o sa fie tare dezamagita cand o sa il vada asa mic si pricajit (se crede mare si tare in spatele monitorului, cand colo el ii una bucata copilas 1.70 m, 60 kg - n-ar fi interesant ;;) ).

imi place tare mult de tipu cu prietena la psihologie...meriti o bere, esti foarte amuzant (daca ai vb serios, imi pare rau pt tine).

saracu Dorin sughita non-stop...mai lasati-l sa respire ca face febra.

asta de intri rar pe blog si identifici usor lumea, daca nu ai vedere cu infrarosu ti-ai luat teapa 'cu ochii tai', du-te sa-i schimbi...cica se mai poate, daca e vb de ochi (daca e vb de cap, sorry, o sa ramai prost...dar e ok, te descurci tu ;) ).

eu astept cu mare drag un comentariu al lui Dorin (ala adevarat, care se si semneaza) nu de alta, dar se pare ca are viata trista si nu o sa organizeze nici un festival...si asta niciodata - asta da lovitura sub centura ;)

vacanata placuta tuturor :)

Anonim spunea...

Cum naiba vrei tu, "indentificatorule", ca eu sa organizez festival cand is de dimineata de la 8 pana seara la 6 la lucru? Ca si "fratele meu" Dorin de altfel.

Dar ma amuza la culme felul cum va exprimati, cum vedeti super mega conspiratii, Dorini dusi cu pluta, oameni fara ocupatie (d'oh...voi reprezentati, deci sunteti ocupati) si nu rezist sa nu mai postez cate un comment.

PS: Eu cred ca identificatorul ala e chiar Robu insusi. Eu propun sa ii numim pe ei, generic, Robu...ca sa nu-l lasam pe saracul Dorin sa vorbeasca singur pe aici.

Anonim spunea...

Nu numai festivaluri n-o sa organizezi capsec ci nimic frustratule care recunosti ca nu esti student si nu mai poti de grija alegerilor noastre. Ia mai du-te dracului de dobitoc incapabil!

adrian spunea...

Bai nenea anonim, fiecare lovitura isi atinge tinta ... dar care e tinta? (daca e Dorin, pe el il doare exact in ... la 3 m in spate, daca te referi la altii, s-ar putea sa nu-i doara nici in poola de alegerile voastre...dar ca fapt divers sunteti amintiti pe blog, asa de chestie ;) ).

Marea majoritate a celor care posteaza aici sunt studenti (inclusiv DORINII, chiar si eu), si daca te ajuta capul, poti sa afli si la ce facultate (nu trebuie sa fi specialist ca sa dai un click, sau 2).

Nimeni nu trebuie sa se duca niciunde, nici chiar dracului, dar daca insisti, poti sa mergi singur si cand/daca te intorci, ne povestesti cum o fost :D.

Asa-i ca nu-i vina ta ca nu te-ai prins cand ti-am urat vacanta placuta? =;

Anonim spunea...

Bine mai Robule, ca tu o freci la rece toata ziua pe la liga, bagi ochiu-n globu' de cristal, mai freci si la ala, si apoi te faci ca organizezi de toate.

Tot ce faci este sa te faci de caca. Cand argumentele se termina te rezumi la jigniri si atat. Asta nu e cumva o frustrare? Sa vrei sa raspunzi cu ceva, sa n-ai cu ce (ca nu poti, asta e adevarul), si sa bagi un sec " 'te-n pula mea", dai cu capul de tastatura de 2 ori, si mai mergi sa mai freci poate poate gasesti toti dorinii de pe planeta.

Anonim spunea...

Bai frustratule ce organizez eu se vede si nu-i treaba ta cat stau la liga (nici nu stau prea mult). Iar tradezi ca ai vrea si tu sa poti sta la liga, sa poti organiza ceva dar nu te vrea nimeni, e tot mai clar de unde ti se trage frustrarea. Vacanta placuta in fata blogului tau de rahat daca totusi ai vacanta desi parca rezulta ca nu mai esti student (ai absolvit sau mai degraba ai fost exmatriculat?)

coleg al lui Dorin spunea...

Pt Robu organizatoru:
O tu geniu al organizarii! O tu pastor al tuturor manelistilor si pitzipoancelor pe care le aduci sa urle pe scena pe la festivaluri! Ne inchinam in fata realizarilor tale care "se vad" si fara de care lumea ar fi cu mult mai saraca! Noi, Dorinii iti multumim ca existi !

Anonim spunea...

Nu ma intereseaza ce organizezi tu, si nu vreau sa organizez nimic. Am alte lucruri mult mai importante de facut.

Dar cand te dai drept reprezentant al studentilor, am dreptul sa te trag de cravata.

Anonim spunea...

Au dreptul altii nu tu. Tu n-ai nici un drept. E clar? Frustratule! Nu esti in stare sa faci nimic nici la servici de aia si acolo doar scrii pe blog, daca-ai lucra la o firma serioasa n-ai putea tu face asta.

Anonim spunea...

Zau? Ai frecat ceva pana sa deduci asta.

Mai nou vad ca ati inceput sa va credeti god himself. Sa dati si sa luati drepturi. Bravo bah, sunteti pe drumul cel bun.

Colegul cu prietena psiholoaga ti-ar sugera o excursie la Gataia, poate iti revii.

membru ONG, bravo OSUT!! spunea...

Ba Mariuse Geamanule, cine esti tu? Ahh scuza-ma, nimeni in drum si plin de praf. Ai reusit ceva? Esti pr pt Dorin pt ca te-a ajutat cu laboratoare si te mustra ceva pe acolo? Macar sa te fi pus singur sa le faci si nu sa ii iei apararea si sa te murdaresti cu noroi. Te iei de ligile din poli, cand si tu ai facut parte din una? Da, sunt doua care sunt mai puternice, ca pupa, ca fut, ca ling; de asta esti frustrat ca tu nu esti bagat in seama de nimeni?

Felicit membrii OSUT pt devotamentul si unitatea de care dau dovada.

Dorin, Emil si toti frustratii virgini sau nefututi din UPT ce au legatura cu blogul asta!!! Ba asta nu ii o pizda sa ii dati limbi si sa o futeti, mai bine faceti-va o laba, ii trist dar macar va eliberati.

Vacanta faina prunci!

Me spunea...

membru ONG...care injuri pe niste oameni carora le dai numele...dar tu te caci pe tine de prost ce esti si ti'e rusine sa ti'l dai pe al tau... De ce nu iti dai numele, ma? Tu ala membru ONG degraba sugatoru de sosete murdare ale unora care iti dau o coaja de paine?

Primul comentator si-a dat numele...dupa care toti restu "sustinatorii pulii" v'ati deghizat anonimi. Pai ba pulalailor...voua va place sa va stie lumea numa' cand lingeti in cur si stati la masa cu robu sau mai stiu eu cu cine? Voi va dati numele doar cand trebuie sa va treceti pe liste si sa plecati gratis undeva? Va dati numele doar cand e rost de vreun chef/party la bazin/mancat gratis/etc.?

Vad ca s-au adunat aici ca niste sectanti toti astia din OSUT sau OSUG sau cum plm le spune. Ba idiotilor...voi vorbiti de get a life...da' va uitati la voi? Fara activitatile voastre de cacat din liga sunteti pe nicaieri. Liga e sansa voastra de afirmare in viata...cum e pentru pocaiti secta in care se baga. Nu vedeti ca pentru voi totul se invarte in jurul ligii? Daca va combinati cu cineva...tot din liga va combinati ca altcineva nu se uita nici dracu la voi. Si culmea...ca tot dintre voi se gaseste cate unu sa aduca in discutie treaba cu prietena si fututu... Sunteti de rasu lumii.

Deci asadar si prin urmare...membrule sau organule sau ce pula mea esti tu asta din ONG...pana nu comentezi sub numele tau adevarat esti doar un muist anonim vai de pula lui. Cand o sa comentezi cu numele tau...o sa fi tot un muist vai de pula lui dar macar nu o sa mai fi anonim.

Si inca ceva...eu cand am avut ceva de zis am zis fata in fata, retardatilor. La intalnirea cu Robu cand stateati toti cacati la cur cine a avut maaarele tupeu sa il contrazica pe dumnezeul vostru? Pai daca eu vreau sa va bag pula in gura v'o bag oricand, retardatilor, nu am nevoie de bloguri anonime si mai stiu eu ce pula mea. Sau credeti ca toti sunt ca voi sa nu aiba coaie sa zica ceva cuiva in fata? Sectantilor!

Anonim spunea...

Tu vorbesti? :))))

Anonim spunea...

Sunt total dezamagit sa citesc astfel de pareri despre o religie legala din Romania. Eu sunt pocait si asta inseamna ca n-am valoarea mea si ca sunt pocait sa-mi faca rostul in viata "secta"? Dar notele mele foarte bune "secta" mi le da? Rusine cel ce semnezi cu Me. Rusine si pt. cuvintele urate cu care vorbesti. Se vede ca ai probleme psihice cum spune psiholoaga aia sau ma rog prietenul ei.

Anonim spunea...

"Viteazule" Me, eu am fost acolo la intalnirea cu Robu si nu ti-am remarcat vitejia. Cu ce l-ai contrazis ma cu faptul ca i-ai zis ceva ca ligile nu sunt reprezentative si el ti-a tras-o scurt peste flit? Tare penibil mai esti. Vezi, noi am fost blanzi cu tine dar cei de la Vest te fac sa O.S.U.G.-i din plin.

Anonim spunea...

Bai handicapatilor de la VEST si din OSUG. Sunteti atata de prosti ca probabil se fereste si lumina de voi. In primul rand, va asigur ca Dorin nu are nicio treaba cu blog-ul asta si in al doilea rand, daca v-ati pune in aplicare amenintarile astea la adresa lui, sunt convins ca ati iesi mai mult decat sifonati din chestia asta. Va bate Dorin de va cacati pe voi, pe fiecare in parte si poate chiar pe mai multi deodata. Si daca ma prindeti prin zona, va dau si eu cateva.

Ma pis pe voi adunatura de prosti de la OSUG. Sunteti niste cacati umblatori si incapabili de a face ceva cu adevarat folositor. Sugeti pula ba fraierilor!

Si pentru idiotu ala cu pretena care suge pule pe la psiho: E PROASTA BA! Spune-i sa isi indese in cur referatele alea ca sa nu mai demonstreze si altora cat ii de retardata. V-ati adunati aici toti frustratii si cacatii de la OSUG si faceti pula mare.

Pt. Oana T: Esti proasta fa! Proasto! La fel de proasta ca toti aia care il suspectati pe Dorin.

Anonim spunea...

Mie care-am postat la 6 august 2010, 22:37 de ce nu-mi raspunzi? Pt. ca sunt pocait? Sa-ti fie rusine inca o data!

Anonim spunea...

Ha, ha, ha! Ne-ai bagat rau de tot in sperieti c-o sa ne bati! Ia mai du-te dracu' de neputincios fizic si psihic si sexual si-n toate felurile!

Dorin spunea...

Se pare ca nu trece un articol pe blogul asta fara sa ma pomeneasca careva... din moment ce am atatia "fani", o sa mai scriu cate un comentariu din cand in cand chiar daca mi-am anuntat "retragerea" din activitatea asta.

Cateva chestii pe care vreau sa le clarific. In primul rand ce NU sunt:
1. Nu sunt autorul, sponsorul, ruda sau protectorul acestui blog. Nici macar nu stiu sigur cine scrie articolele si sincer nici nu ma intereseaza.
2. Nu sunt "profesor grevist".
3. Nu sunt pedelist sau membru/simpatizant al niciunui partid politic.
4. Nu sunt membru de Liga, nici nu am fost si nici nu am vrut sa fiu.
5. Nu sunt nici blnav psihic sau fizic de nici un fel si nu sunt impotent.
6. Nu am amenintat pe nimeni, speriat pe nimeni si nu mi-ar face placere sa ma bat cu nimeni, dar nu o sa ezit sa ma apar daca ii cazul.
7. Nu sunt om religios sau simpatizant al vreunei religii. Daca tu crezi in povesti de adormit copii treaba ta, eu am alte convingeri.
8. Nu sunt nici singur, nici nefericit, nici frustrat (cel putin nu in modul in care credeti voi ca is frustrat).
9. Nu sunt anonim... sunt Dorin cu cont de Blogger al carui parola doar eu o stiu.

Apoi ce sunt:
1. Student masterand la Poli.
2. Angajat la o firma relativ serioasa. (se poate si mai bine, ca intotdeauna).
3. Multumit de viata mea (din nou se poate si mai bine).
4. Pasnic... ma mai enervez ca oricine dar in general nu am nimic cu mine daca nimeni nu are nimic cu mine.
5. Nemultumit de tara in care traiesc momentan... dar am speranta ca o sa se schimbe lucrurile, intr-un fel sau altul.

Acum ca am spun a tzashpea oara chestii care presimt ca oricum nu o sa va intre in cap, sa revenim la subiect si la parerea mea in legatura cu el, subiectul "ligi" (OSUpT aici). Mie mi se par inutile, nu am avut nevoie de ele, nu au facut nimic pentru mine si nu am vazut vreo actiune notabila buna de la ei. Asta-i parerea mea si am dreptul si la ea si sa o exprim, drept universal spre deosebire de ce zicea un anonim pe aici. Ce parere mai am: ca pentru cineva care se considera reprezentant al cuiva, e foarte grav sa nu incluzi in procesul de alegere pe oamenii reprezentati, si e si mai grav sa dati dovada de asemenea lipsa de IQ si sa atacati asa oameni pe care (fie ca vreti fie ca nu) spuneti ca ii reprezentati. Totusi mi se pare si normali ca o organizatie sa se apere... mai multa finete era asteptata, dar reactia in mare e normala.

Acum despre amenintari de genul "stiu cum arati si unde stai", pai daca stii si vrei ceva, hai si spune-mi, nu te purta ca la gradinita. Daca credeti ca am jignit pe cineva pe nedrept spuneti-mi ca nu ma supar... accept argumente valide si pot sa imi schimb parerea daca imi dau seama ca gresesc. Pentru cei care au chef sa discute, sa ma injure, sa incerce sa ma bata sau orice alta treaba cu mine, pe profilul public de blogger am adresa de email. Pentru cei care nu sunt in stare sa dea un click ea este rebound11@gmail.com. Ai ceva cu mine, fi civilizat si spune-mi prima data in particular. Daca nu raspund am motive intemeiate si tu o scuza sa ma ataci in public.

E primul meu comment la acest articol, cei dinainte nu sunt aceeasi persoana cu mine, desi pe cativa ii cunosc. Cei care chiar ma cunosc si nu sunt imbecili stiu ca nu am dereglari de nici un fel, nici complexe de superioritate sau de Dumnezeu, desi mi s-a spus si ca sunt cu nasul pe sus si ca ma subestimez... deci in medie sunt normal.

Anonim spunea...

Deci sa-nteleg ca nu ne mai bati? Ca noi tot UVT-ul eram speriati si ne gandeam sa cerem ajutoare de la Medicina ca la Poli nu puteam risca, cine stie peste ce prieteni de-ai tai am fi putut da.

OK, vrei pace. Dar atunci incepe prin a nu mai scrie nici OSUG si nici OSUpT ci OSUT. In rest, mai vedem.

Dorin spunea...

@Anonim 7 august 2010, 01:11:

Nu eu trebuie sa incep sa vorbesc frumos (desi comparativ cu exprimarea colegiilor tai eu sunt un finut) pentru ca nu eu am atacat pe cineva fara vina. Cat despre bataie si pace tu chiar nu ai inteles nimic din ce am zis eu.

PS: nu am scris decat OSUpT nu si OSUG, si nu stiu ce vrei sa zici prin "in rest"... in caz ca nu ai inteles OSUT, Ligile si alte adunaturi de auto-proclamati reprezentanti ai mei NU exista pentru mine. Ce numesc ei "reprezentare studenteasca" e de fapt un fel de laba psihologica, sa se minta singuri ca is utili ca asta le face placere. Daca ai ceva de discutat/impartit cu mine acuma ai cat se poate de public mailu' meu, daca nu, nu te mai ataca ca fraieru' pe bloguri pentru o organizatie care nu merita nici macar atentie, daramite respect in momentul de fata. Incearca sa dai ovada de maturitate macar, daca utilitatea nu o poti dovedi (tot la organizatie ma refer).

Anonim spunea...

Asculta bai frustratule-subiect de referate la Psihologie, spunand "OSUT, Ligile si alte adunaturi" vrei tu sa te iertam pt. toate porcariile pe care le scrii pe acest blog (si mai esti si las si nu recunosti, nici nu e nevoie sa apelam la prietena psiholoaga a acelui tip care e de-al nostru chiar daca e la Poli sa ne confirme, e clar ca buna ziua)? Cum dracu a putut unu ca tine sa termine la Poli? Probabil taras-grapis cu note foarte mici sau copiind. Si zici ca mai esti si la masterat? Asta n-o mai cred.

reprezentantu spunea...

Doamne cat de prosti is astia de la Vest. Lasa-i Dorine ca nu ai cu cine. Bai anonimi de cacat, studenti la marea universitate (de frecat pula, respectiv pizda) UVT, sunteti prosti! Voi nu treceati nici de primul an la Poli asa ca ciocu mic si mainile jos de pe tastaturi.

Cat despre ala cu prietena psiholoaga, nu pot sa imi dau seama care ii mai prost dintre ei. Ca is prosti amandoi, e clar ca buna ziua, dar acolo se naste o competitie foarte interesanta pentru atingerea culmilor nebanuite ale prostiei umane. Ma mir cum e ala la Poli.... Aaa, e de-al vostru. Am inteles. Atunci se explica totul. :)


PS: Ca fost membru de liga pot sa confirm ce zice Dorin despre ligi. Cu cateva mici exceptii (care nu au nicio legatura cu OSUG), sunt total inutile si nu isi reprezinta decat propriile interese. Membrii lor sunt in 80% din cazuri niste lingai ordinari fara coloana vertebrala care ar face orice sa obtina tot felul de avantaje. Cum reprezentarea studentilor nu aduce avantaje decat de la capitolul imagine si credibilitate, e ceva total inutil pentru ei.

PS 2: Voi astia de la Vest sa vorbiti de cei de la Poli atunci cand va inscrieti si voi la o FACULTATE.

Anonim spunea...

Hai nu zau esti tu destept ce sa zic, daca esti asa destept spune ce note ai la Poli ca nu simplul fapt ca esti si tu pe-acolo te face valoros. Oricum e clar ca esti tot Dorin-lasul. Cat despre fata de la Psihologie bai eu n-o cunosc dar fata a luat 10 pe referat prin urmare nu poate fi proasta. Logic? Logic!

P.S. Si nu te mai da reprezentant ca n-ai putut fi si n-o sa fii niciodata de aia esti asa frustrat.

Anonim spunea...

Bai Dorin asta e prost cum e dar prietenul lui care injura e prost de pute.

Anonim spunea...

Care prietenul lui? Nu-i clar ca Me, Dorin si vitejii anti-OSUT anonimi sunt una si aceeasi persoana? Si o amica de-a mea fosta colega de liceu tot de la Psihologie dar alta decat cea cu referatul de nota 10 sustine acelasi lucru.

Anonim spunea...

Deci mai e o desteapta la psiho? :))

Notele care le am eu la Poli nici nu poti visa sa le ai tu la Vest.

Un 10 pe un referat la o faculta de psiho nu dovedeste absolut nimic. Cunosc prosti la multe facultati care au luat 10 pe proiecte si referate (inclusiv Poli), asa ca lasa tu astea.

De ce va injur? Pentru ca o meritati. M-am saturat de idioti care se dau destepti si cred ca le stiu pe toate. Prin simplul fapt ca voi nu vreti sa intelegeti ca Dorin, autorul blogului si cu mine suntem 3 persoane total diferite care nici macar nu se cunosc personal, demonstrati ca meritati sa fiti injurati mult mai rau decat o fac eu. Sunteti degeaba!

Voi nu vedeti ca va luati de un om, il injurati si amenintati doar pentru ca isi exprima o opinie care e diferita de a voastra? Stiti cine mai facea asa? Comunistii, bai reprezentantilor!

Si nu ma dau reprezentant pentru ca nu am cum. Voi, ligile, nu reprezentati pe nimeni. Cel mult pe voi si interesele facultatilor. Poti sa iti repeti cat vrei ca eu is frustrat daca asta te face sa te simti mai bine si sa crezi in cauza nobila pe care o reprezinti. Dar gresesti grav si o sa te coste intr-o zi.

Cat despre Dorin, lasul... El si-a facut profilul public, stiti cum sa il contactati si cine e. Voi in schimb stati ascunsi si comentati aici ca anonimi. Daca aveati un pic de minte si bun simt, l-ati fi abordat direct, prezentandu-va. Asa va dati toti viteji si vorbiti din spatele monitoarelor. Logic ca voi sunteti lasii? Logic!

PS: M-ati uimit cu faculta asta de psihologie. Imi vine sa plang cand cand ma gandesc ce psihologi si psiholoage avem in tara asta. Dar asta este... La cat mai multe diplome! De ce sa nu aibe orice prost dreptul la una?

Anonim spunea...

Domnule Dorin, Me, Anonim ma faci sa rad. Iti spun "domnule" pt ca te dai inginer iar eu sunt doar o neinsemnata studenta la Psihologie (tot la UVT). Nu sunt nici una din cele doua psiholoage pomenite pe-aici asa ca nu-ti varsa pe mine furia fata de ele mai ales fata de cea cu referatul de 10 avandu-te ca subiect. Am decis sa postez pt. ca ai vorbit urat de faculta mea. Eu respect Politehnica si stiu ca e grea si-i o scoala serioasa. Dar iti demonstrez acum ca si Psiho de la Vest e scoala buna. Cum? Demonstrand ca dupa doar 2 ani de studiu cati am promovat (am o singura restanta) am putut deduce fara dubii ca Dorin, Me si cativa anonimi pe care i-as putea indica fara dificultati sunt una si aceeasi persoana. Si asta in urma analizei textelor dupa metodele de la scoala nu asa dupa ureche. Nu-ti prezint aici portretul psihologic ca nu te avantajeaza si deontologia ma impiedica. Vezi, scoala asta pe care tu o iei la misto m-a invatat si deontologie.

Anonim spunea...

Tot eu studenta de la Psiho. Am uitat sa precizez: tot pe baza a ce am invatat la scoala te cred ca esti inginer, m-am exprimat nepotrivit cand am spus ca te dai inginer. OK, chiar esti sunt sigura.

Anonim spunea...

Hopa, a 3-a desteapta de la psiho. Draga mea, tocmai ai demonstrat din nou "calitatea" acelei facultati de psihologie. :))

Is curios ce ai inteles tu din deontologie... Ca din restul nu prea ai inteles mare lucru.

Continuati sa faceti reclama negativa acelei facultati. Mai chemati-va ceva colege. Colegi nu aveti?

Anonim spunea...

Cu ce fac reclama negativa? Concluziile mele sunt corecte, am respectat si normele deontologice nepublicand portretul tau (stai linistit, oricat m-ai jigni tot n-o sa-l public, eu respect ce-am invatat) deci am invatat si inca mai am de invatat la o scoala buna. Ce nu-ti convine? Te-am jignit cu ceva? Nu-ti convine ca sunt gagica? Din analiza psiho pe care ti-am facut-o pana acum n-au aparut indicii ca ai fi pe invers... E drept, nici n-am urmarit pana acum acest aspect, nepunandu-mi problema. Dar... avem viitoru-n fata, nu?

Anonim spunea...

Draga mea, tu nu vrei sa intelegi, aia nu-mi convine. Ori ai invatat tampenii, ori esti incapabila sa aplici ce ai invatat.

NU SUNT Dorin si nici autorul blogului. E asa greu?

Mi-ar placea sa publici profilul ala ca ne-am mai distra un pic pe aici. Si incearca sa afli si chestia cu gagicile. Sunt convins ca va fi amuzant de tot.

Trecand la treburi serioase, nu sunt sigur daca vorbesti serios sau faci misto. Daca vorbesti serios si esti convinsa ca eu, Dorin, autorul si altii care au comentat inaintea mea aici impotriva ligilor suntem aceeasi persoana, e trist rau de tot. Nu neaparat ca ai gresit, aia se intampla, dar esti convinsa ca ai dreptate si nu vrei sa accepti realitatea.

E irelevant ce profile faci unor persoane despre care nu stii aproape nimic, dar sper ca atunci cand incepi sa profesezi meseria asta sa nu comiti aceleasi aberatii. E enrvant sa vezi cum unii nu au voie sa faca nicio greseala in meseria lor si altii scot doar aberatii pe gura fara sa ii taxeze nimeni.

Anonim spunea...

Inca ceva.

"Anonim spunea...

Fratilor, eu sunt student la Poli dar am prietena la Vest la Psihologie si ea si-a facut referate pt. seminarii pe acest personaj care se semna intr-o vreme cu "Dorin" si a luat 10 pe ele, analiza ei a condus clar la concluzia ca tipul e frustrat, respins de fete si de societate in general, inadaptat si nu prea inteligent, dar care se crede inteligent.

4 august 2010, 01:15"

Daca chestia asta e reala si tipa aia chiar a ajuns la concluziile alea aplicand corect ce a invatat in facultate, m-am lamurit cu calitatea acelei facultati.

Intamplator il stiu pe Dorin si toata caracterizarea aia nu are nimic de a face cu persoana lui. E exact pe dos. Multi si-ar dori o prietena, un job si rezultate ca ale lui, dar ce sa-i faci. Daca analiza ei a dus la concluziile alea. =))

Dar voi puteti sa credeti ce vreti, oricum voua va faceti rau.

Anonim spunea...

Mama, deci mor de ras. Era sa pocnesc in dimineata asta.

Nu pot sa cred ca exista la psiho oameni atat de slab pregatiti. Is curios ce ar zice profii vostri cand ar vedea ce aberatii debitati.

Eu ies cu Dorin si Me la bere din cand in cand. Si chiar daca impartim unele idei nu inseamna ca SUNTEM una si aceeasi persoana.

Bafta fetelor si perseverati in continuare in aberatii.

Anonim spunea...

Draga Dorin sau Me sau cum preferi sa-ti spun, nu mai muri tu de ras ca stiinta-i stiinta. Apari sub identitati multiple si ti=am dat cateva din ele si gata, oricat ai nega tu.
Iti recomand sincer sa incerci totusi sa-ti gasesti o prietena. Cred ca te-ar putea ajuta sa uiti de frustrarile astea care te macina a dracu chiar daca tu nu-ti dai seama.

Dorin spunea...

@anonim din 10 august 2010, 10:45,

Recomand o vizita la un psihiatru (adica doctor) pentru ca dai dovada de niste semne de nebunie... ce-i drept, pot sa fie si semne de prostie inimaginabila, dar in optimismul meu sper ca inca esti tratabil.

De ce spun asta? Pentru ca dai dovada de niste simptome foarte grave:

1. Crezi ca psihologia ii stiinta. Nu ii. Ii o metoda ca niste oameni sa isi ocupe timpul studiind comportamenul omului crezand ca exista tipare prestabilite. Nu exista, exista numai rutina in care ne bagam singuri, altfel fiecare om e unic... oamenii previzibili sunt cei mai putin inteligenti, si in general cei care se asociaza intre ei intr-o turma sau secta (vezi Ligile, OSUT(na, ca am scris corect din punctul vostru de vedere), pocaitii s.a.m.d.) cu diferenta ca cei din secta sunt si mai previzibili pt ca se ghideaza dupa anumite principii, reguli auto-impuse: religie, pupat in cur si mai stiti voi ca doara voi sunteti membrii ai astfel de grupuri.

2. Esti ferm convins ca de fapt e o singura persoana care are alte pareri decat ale tale. Nu poti sa accepti (tu si majoritatea din restul sectantiilor "reprezentanti") ca fiecare om are dreptul la o parere decat daca ii la fel cu a ta. Iti spun de acuma, eu, adica Dorin, sunt numai unul, oricat i s-ar putea parea neuronului tau retard ca si autorul blogului, Me si alti anonimi de aici sunt tot eu. Ca mai sunt si altii care au aceleasi pareri ca mine, foarte posibil... nici macar nu ii cunosc pe toti care au postat pe aici pareri ca ale mele. Dupa cum a spus si un coleg de-al meu, probabil si ma-ta e Dorin... simptoma foarte grava.

3. O dai pe aia cu prietena intr-una, fara sa aibe relevanta in nici una din discutii. Sa stii ca am prietena si o relatie foarte fericita inca, dar din nou nu are relevanta si nu ii traba ta, sau a nimanui daca tot a venit vorba.

4. Crezi ca... Esti convins ca am vrut sa fac parte din Liga si am fost respins, si aia e o "frustrare care ma macina". Cat se poate de fals, nu am avut vreun moment intentia sa fac parte din Liga si nu ma macina nici o astfel de frustrare (sau vreo frustrare sexuala pentru ca sunt multi care cred ca frustrare doar la aia se refera). Singurele frustrari care ma ating din cand in cand sunt de ordin financiar, dar mai e timp sa le rezolv si pe alea.

Daca ai ceva sa imi spui mie, adica lui Dorin, ti-am dat mai sus adresa de mail, daca vrei sa expui ceva pentru toata lumea (pana acuma nu ai expus decat prostia si capacitatea de a insulta) posteaza in continuare aici.

Si inca o chestie, nu pricep cum poate orice articol, indiferent de tema lui, ca ii despre Liga, Rectorat, Mos Craciun sau orice subiect sa ajunga sa aibe majoritatea comentariilor despre mine? Faceti o pagina web separata, un blog o sectiune pe undeva speciala pentru mine... inca un semn ca organizatia din care faceti parte ii secta: obsesia in grup (in cazul asta sunteti obsedati de mine... sau traumatizati dintr-un motiv sau altul... oriunde va intoarceti vedeti Dorini).

Anonim spunea...

Dorine, Dorine... Stii ca am dreptate. O corectie doar, eu n-am spus ca toti care critica OSUT (vezi ca poti fi si respectuos?) sunt Dorin, stim si noi ca unii nu ne apreciaza. Dar iti fac o propunere bomba pt vindecarea uneia dintre frustrarile pe care nu le recunosti: inscrie-te la a doua facultate la noi ca si-asa taxele au scazut si te primim in OSUT. Tinand cont cate si ce gagici suntem la UVT ai sanse sa scapi si de a doua frustrare nerecunoscuta.

Kre spunea...

Pfff, unul dintre cele mai comentate posturi de pe aci... Cu greu m-am abținut să nu izbucnesc în râs de câteva ori până acum.

Oricum, că veni vorba de psihologie, un lucru e clar: persoanele îndoctrinate nu pot vedea alt adevăr decât cel propriu, nu pot înțelege și accepta o altă explicație decât cea propusă de către doctrină și în generală toți cei care nu sunt cu ei sunt împotriva lor.

Din punctul ăsta de vedere, oricat s-ar chinui și autorul blogului și Dorin și Me și oricine altcineva să-i convingă că sunt persoane distincte, nu vor reuşi. Probabil şi dacă ar fi blogul lor şi ar vedea ip-urile de pe care se postează ar găsi o alta explicaţie, conform doctrinei lor.

Acum probabil că voi fi şi eu acuzat ca aş face parte din "trinitate" (deşi profilul meu conţine suficiente informaţii care să dovedească altceva).

Tristul adevăr este că, în momentul de faţă, într-adevăr ligile sunt inutile (teoretic nu ar trebui să fie dar din păcate se pare că practica ne omoară şi-n cazul ăsta).

În altă ordine de idei, îmi place să cred că domnişoarele "pisicoloage" pomenite sau care au intervenit pe aici sunt fie imaginare fie exemplare nereuşite ale facultăţii lor (cumnată-mea a terminat acum câţiva ani psihologia la vest, a şi lucrat în domeniu, se ocupă de şedinţe de terapie de cuplu, dar nu s-ar fi coborât la a "face profiluri psihologice" pe baza câtorva rânduri scrise, fără cunoştinţe despre background-ul persoanele în cauză).

Anonim spunea...

Ai de plm, toti cretinii (cretinele) anonimi(e) din OSUG se cred "profileri" din filme... :)) CSI: OSUG =))

Baaa, retardatiilor, mai bine mergeti voi la o evaluare decat sa va faceti de ras pe aici.

Inca o chestie fetelor (O)SUGatoare de la psihologie: nu mai aveti PULE pe-acolo de tot il chesmati pe Dorin si "personalitaiile" lui sa se inscrie in organizatia voastra de cocos? sau mai bine zis sa "intre" in ea :)))

Baaa, voi sunteti aia frustrati nu Dorinii, sunteti niste sectanti(e) frustrati, prosti si fara limita penibilitate... am ras cu lacrimi la comentarile de pe aici si presimt ca o sa mai rad... apropo nu-s Dorin, Me, ComplexTM, coleg al lui Dorin si oricine v-ar mai caca capu' ca as fi... nu ca ar conta pentru niste cretinoizi ca voi.

roxana printzesa ardealului spunea...

Dar de mine ati uitat ? Poate sunt si eu tot Dorin ?!

FRONTU REVOLUTIONAR spunea...

CORECT, FRATII NOSTRII DE PESTE PRUT CE SUNT??? TOT DORINI???

Anonim spunea...

Eu sustin ca Dorin nu-i Dorin e un Anonim undercover care a spart contul de Blogger a lui Dorin.
Aflati mai multe aici: http://www.tion.ro/stiri/timis/articol/dorin-nu-e-dorin/cn/news-20100810-02402046
Si mai mult ca de fapt PNL-ul e de vina pt acest articol rau intentionat menit sa ascunda adevaratul conflict interrasial intre Boc si Liga de la Hidrotehnica.

Anonim spunea...

Eu una nu mai insist, concluziile analizei mele psihologice sunt clare pt. oricine, nici n-o sa mai trimit nici un comentariu. Reafirm ca sunt la o scoala buna cu care ma mandresc si sunt sigura ca voi ajunge o foarte buna psiholoaga sau sa ma exprim mai pretentios un foarte bun specialist in psihologie (sac!). Voi Dorin, Me, Kre, Anonim si cum va mai spuneti (una, eventual doua persoane) sa fiti sanatosi inclusiv la cap ca vorba aia: unde nu-i cap vai de picioare si de celelalte organe.

coleg al lui Dorin spunea...

Dorin, Kre, Me, Anonim
si ma-ta! sa nu uitam de ma-ta! :))))))

Anonim spunea...

Pt lamuriri tu care din cele 3 pisicoloage esti?

coleg al lui Dorin spunea...

pt psiho girl : Daca vrei sa fii luata in serios (cat se poate de serios avand in vedere ce sustii) publica si tu analiza aia sau da-ne si noua un link unde o ai postata.

Kre spunea...

Alooo, psiholoagele, măcar luaţi-vă şi voi nişte tag-uri: Psiholoaga_1, Psiholoaga_2 şi Psiholoaga_3, sau whatever, să ştim cine ne studiază din umbră...

Treaba stă aşa: acum 6 ani când am fost la recrutare (sau încorporare, whatever), am ieşit sănătos d.p.d.v. psihic; când am dat de permis am trecut din nou testul psiho; ultimul test psiho pe care l-am dat a fost acum 2 săptămâni când m-am mutat la alt job şi, din moment ce m-au angajat (şi crede-mă, nu căutau persoane cu probleme), bănuiesc că n-au fost probleme...

În lipsa unor dovezi că avem tulburări comportamentale sau de altă natură, ar trebui să nu comentaţi nimic. Dacă nu vă convine ceva ce se spune despre pseudo-organizaţia-în-interesul-studentului sau cum i-o mai zice, vorbeşte în calitate de membru al organizaţiei şi nu ca şi NICI MĂCAR PSIHOLOG ci doar STUDENT la psihologie.

Nu cunosc deontologia voastră, aş putea s-o aflu, dar nu cred că presupune realizarea unor judecăţi subiective pe baza unor date insuficiente, şi mai ales emiterea acelor judecăţi ca fiind întemeiate...

Anonim spunea...

Care psiholoaga din cele 3 sunt eu cea care-am spus ca n-o sa mai trimit nici un comentariu? Asta-i buna, credeam ca-i clar. Pai eu sunt evident cea care am trimis primul comentariu in 8 august 2010, ora 12:22. Am spus: nu eu am facut acel referat notat cu 10 pe subiectul Dorin si nu eu sunt "amica fosta colega de liceu" a celui ce a postat pe 7 august 2010, 19:54 caci eu n-am discutat pana la acea data cu nimeni subiectele astea.
P.S. Atentie, ca n-am spus ca n-o sa mai trimit nici un comentariu NICIODATA (vorba aia: never say never).

Anonim spunea...

Bai Kre daca te dai cocos ca tu nu esti anonim (vezi Doamne!) pune omule o poza de-a ta ca aici nu conteaza ca esti urat, mai ales dupa ce ai aratat ca esti prost.

Anonim spunea...

Psiholoago, sa nu fac infarct cand te uiti in oglinda si o sa realizezi ca esti tot DORIN! Si ma-ta e sigur tot Dorin. Si tactu la fel. Si baiatu ala care ti se pare simpatic... e Dorin! Proasto! Toti suntem Dorin! Cu tine in frunte!

(PS: Eu sunt ala care v-am injurat in unele comentarii mai devreme.)

Anonim spunea...

PS 2: Vorba aia, ESTI PROASTA FA!

Dorin spunea...

@Kre,

Trebuia sa pui o poza de buletin acolo la profil sa fie mai clar cine esti, ca ai confuzat omu' cu sapca aia, iara ai prea multe adrese de email pe profil cum ar putea sa stie care ii aia corecta si in loc de Kre trebuia sa scrii tot numele ca altfel esti un cocos anonim si aparent prost... cine mai aduce dovezi si argumente la ce spune decat un prost in ziua de azi :))

@anonim 10 august 2010, 19:24,

Sper ca te-ai prins ce am facut aici... adica sarcasm... adica ba tu esti retard sau ii un foarte subtil banc? sper ca ii a 2-a varianta ca altfel ii grav.

Kre spunea...

Mdap, Dorine, şi eu sper să fie varianta a doua... că altfel îi tragic...

Mea culpa. O să-mi trec CNP-ul, seria şi numărul de CI, CV-ul, fişa matricolă de la Poli, scan-uri după certificatul de naştere şi diplomele de BAC şi de licenţă... altceva?

Şi tot n-or să fie mulţumiţi şi o să considere că-s fictiv, un personaj imaginar... ce s-ar putea spune atunci despre sănătatea lor mintală: un cuib de paranoici care văd conspiraţii şi personaje fictive peste tot :))

Şi ca să nu mai zic de tehnologia asta care nu-i la indemâna tuturor... că altfel ar fi mult mai uşor să urmeze nişte link-uri spre mai multe informaţii despre mine :))

PSIHOLOAGA_2 spunea...

Am publicat demonstratia ca mai multi de aici sunteti adica esti Dorin: http://bit.ly/ahFzgB
Pe scurt cand copilul creste si decopera internetul el poate deveni un dorin.

Pot pune si portretul robot al acestui Dorin, realizat folosind doar cunostiinte invatate in restante, pt a-l identifica pe acest inamic al boborului. Deontologia noastra permite acest lucru in unele cazuri doriniene mai grave

Anonim spunea...

Incep sa cred ca voi cele 1-2 persoane contra OSUT si contra Ligi (sa nu uitam ca noua ne-ati spus pana v-am pus la punct OSUG iar ligilor Lingi) ori n-ati terminat Poli (inclusiv masteratul, auzi!) ori Poli e mai slaba decat se vorbeste pt. ca pareti chiar prosti. Bai ideea era ca aici ori esti anonim ori folosesti un pseudonim ori daca dai o poza, pai poza aia trebuie sa fie a ta altfel esti cel mai ordinar om ca folosesti poza altcuiva. Am vazut de multe ori ca prostia este insotita de uratenie (nu si invers, nu vreau sa jignesc pe cei nu prea frumosi ca nu merita) dar asta nu justifica sa folosesti poza altcuiva.
Dar nici eu n-o sa-mi mai pierd timpul cu voi are dreptate colega de la Psiho (colega de universitate, sa nu-ntelegeti ca si eu sunt la Psiho ca iar v-apuca turbarea ca vad ca aveti ceva cu cei de la Psiho, vorba aia: "prietenii stiu de ce").

Anonim spunea...

Tot eu cel de dinainte:

Probabil ligile de la Poli n-au prea reactionat impotriva voastra pt. ca va cunosc si-si dau seama ca nu meritati sa fiti luati in seama, sa vi se faca accese pe blogul vostru de rahat sa va puteti lauda ce importanti sunteti voi.

Kre spunea...

Domnule Anonim de deasupra mea, având în vedere că eu sunt singurul care apare cu poză pe aici, bănuiesc că la mine te referi prin: "Bai ideea era ca aici ori esti anonim ori folosesti un pseudonim ori daca dai o poza, pai poza aia trebuie sa fie a ta altfel esti cel mai ordinar om ca folosesti poza altcuiva. Am vazut de multe ori ca prostia este insotita de uratenie (nu si invers, nu vreau sa jignesc pe cei nu prea frumosi ca nu merita) dar asta nu justifica sa folosesti poza altcuiva."

Deci mă acuzi că în profilul meu de google/blogger folosesc poza altcuiva. Cred că nu ai avut bunul simţ să intri pe linkurile de acolo spre site-ul meu ca să vezi şi alte poze "furate". În mod sigur n-ai avut bunul simţ să-mi dai add pe mess sau să-mi verifici profilul de yahoo ca să vezi mai multe poze "furate"... şi culmea, toate au fost furate de la aceeaşi persoană... WOW!!! Sunt un hoţ de identităţi şi mă laud cu asta... şi mai mare WOW!

M-am abţinut să aduc injurii grosolane pe aici până acum, preferând să fiu mai ironic, dar, dacă într-adevăr la mine te referi legat de poze, domnule anonim de mai sus, eşti un MARE IDIOT.

Şi consider că asta e de asemenea tragic.

P.S. Dacă nu te refereai la mine, atunci mesajul e pentru restul care gândesc cum am descris mai sus.

Dorin spunea...

@anonim dinaintea lui Kre:

Tu esti chiar asa de prost? tu si cei pe care ii reprezinti? In alt comentariu un alt anonim (sau poate tot retardu' de tine) lua si dadea drepturi, acum te trezesti tu atotstiutor sa ne spui ca ideea e "ca aici ori esti anonim ori folosesti un pseudonim ori daca dai o poza"... aici faci ce vrei... daca vrei sa fii anonim autorul blogului ti-o dat optiunea asta, daca vrei sa iti dai orice nume iti place tie ai si optiunea asta.

Problema a 2-a, daca inca crezi ca sunt doar 1-2 persoane impotriva OSUG-ului si a adunaturilor de lingai esti cu atat mai prost. O sa fiu partial de acord cu tine la o chestie, Poli e o Universitate slaba, plina de tampiti si in afara de vreo 2 facultati ii cam scoala de balet (adica in afara de alea unde se mai da admitere). Dar mai are cale lunga si multi ani de perseverare in prostie ca sa ajunga la nivelul Vestului, care pare ca e 100% o scoala de imbecili.

Pana nu vad ceva concret si util din partea auto-proclamatiilor reprezentantii o sa ramana OSUG si Lingi din punctul meu de vedere... apropo, singurul lucru pe care l-ai pus la punct esti tu la punctu' intre O si SUGi, daca ai ceva cu mine personal, spune-mi personal, daca ai ceva personal cu autoru' blogului are adresa de mail si date de contact pe stanga paginii, daca ai ceva cu Kre are chiar 2 adrese de email pe profil si poti sa il si recunosti ca are poza. Ca tot vine vorba de poze, buna faza aia cu "prostia este insotita de uratenie"... probabil o stii din proprie experienta... ai avut de ales intre prostie si frumusete si ai zis ca frumusetea ii trecatoare.

PSIHOLOAGA_2 spunea...

Asa cum am promis portretul robot al Dorinului asa cum reiese din comentariile semnate si anonime de aici si din alte articole.
http://bit.ly/bVoWmg
Pt a fi relevant portretul n-am luat in considerare comentariul anterior, introducea o eroare in portret vizibila sub forma a 2 coarne mici.

Me spunea...

Ba se pare ca lingaii astia din ligi nu au ocupatie inainte sa fuga in tabere si dau cu comentarii aici. Vi s'a casunat acuma pe Dorin... Pai ba retardos, Dorin a avut tupeul sa comenteze cu numele lui...voi de ce va camuflati in Anonimi? Adevaru e ca oricui i'ar fi rusine cu ce scrieti pe aici...e greu sa iti dai numele cand tu scrii niste prostii mai mari decat golul din capu tau.
In final fac un apel la toti cei din ligi care comenteaza pe aici: Daca pot sa va ajut cu ceva...bani, haine, mancare, o trimitere la psihiatru...puteti sa spuneti cinstit si pe fatza. Voua probabil va e rusine sa cereti ajutor si incercati sa dati doar de inteles ca suferiti de anumite probleme. Vorbesc si cu Dorin si punem mana de la mana sa va luam un tratament ceva, ca deveniti tot mai prosti pe zi ce trece.

Me spunea...

Acuma am vazut alt anonim care zicea ceva de genu "aia 1 - 2 impotriva Ligilor". Pai ba anonimule...cum sa te duca mintea aia scurta sau inexistenta a ta sa zici ca sunt 1 - 2 impotriva ligilor. Tu ai mai iesit din casa in ultimii ani? Sau stai inchis doar cu "fratii" tai de la Liga. Pai numa' de cateva saptamani a fost aici un sondaj in care majoritatea covarsitoare ziceau ca ligile sunt de cacat...si era vorba de peste 1000 de voturi. Voi chiar traiti in universuri paralele.

Anonim spunea...

Ma alatur si eu celor care au ajuns la concluzia ca acest blog nu valoreaza nimic si prin urmare trebuie ignorat sa ajunga sa posteze aici numai cele 1-2 persoane inca nu e clar (psiholoagele parca spuneau ca 1) care l-au creat. Sa vorbeasca singuri intre ei sub diverse identitati. O singura replica pt. Dorin care in realitate oricum se numeste altfel. Spui ca UVT "e 100% scoala de imbecili". UVT a dat un laureat de premiu Nobel, stiai? Cine e 100% imbecil? Iti spun eu: tu. Dar un imbecil intotdeauna se crede destept. Imbecilule, nu-i asa ca te crezi destept?

Dorin spunea...

Ba, anonimule, tu esti chiar prost... singurul roman care a castigat premiul Nobel pentru ceva util a fost George Emil Palade, in medicina, dar presupun ca tu te referi la Herta Muller care nu a castigat premiul Nobel nu intr-un domeniu ca medicina, ci in literatura, si nu pentru ca a absolvit la Universitatea din Timisoara (care presupun ca e Vestul de azi), ci pentru ce a scris in germana ca cetatean german.

In ziua de azi UVT e o penibilitate de Universitate, care nici macar nu mai face selectie a studentiilor pentru ca tot ce conteaza pentru conducere e banii, si se pare ca tot ce conteaza pentru reprezentantii pupincuristi sunt beneficiile pe care le primesc pt mimarea apararii intereselor studentului. Sunteti niste penibili, pentru ca daca un student zice ca ceva nu-i bine ascultati si discutati cu el sa vedeti daca chiar exista problema... voi nu faceti asta il dati la o parte, il ridiculizati si sperati ca il faceti sa creada ca voi aveti dreptate. Dupa cum singuri declarati treaba voastra ii sa ii reprezentati pe toti studentii si cei care sunt si cei care nu sunt de acord cu voi, dar e prea mult pentru creierele voastre mici sa inteleaga.

Mai mult voi ar trebui sa va luptati pentru corectitudine in Universitati (cand zic voi = OSUT + Ligi) dar cum poti sa te astepti de la asa ceva de la cineva care isi dau bonificatii la tabere pentru o munca care (da, stiu cacofonie treceti peste) spun ei e voluntara sau faceti alegeri fara sa spuneti la nimeni cand toti studentii ar trebui sa isi aleaga reprezentantii.

Exista atatea lucruri pe care eu si nu numai le-as sustine, si care ar trebui sa vina din partea voastra, daca chiar sunteti reprezentanti... dar voi ce faceti, injurati in loc sa discutati, va agatati de gloria celor care au minima legatura cu voi si institutia voastra ca sa va impuneti punctul de vedere, va purtati ca niste imbecili retardati in loc sa demonstrati si voua si restului lumii ca sunteti superiori cum va considerati. Eu si altii, dar mai ales eu v-am dat cat se poate de clar date de contact sa vad ca macar sunt provocat la o discutie, dezbatere orice in care sa mi se demonstreze ca gresesc, dar nimic... numai atacuri imbecile si amenintari publice... ca atata stiti, cand nu merge cu ridiculizarea merge cu frica... daca nici cu aia nu merge incercati sa va impuneti realitatea voastra paralela.

Pe scurt, UPT si UVT sunt niste universitati slabe si incet incet tot mai penibile... nu datorita sudentiilor (adica nu datorita tuturor studentiilor) ci datorita conducerri lor, metodologiilor invechite, mentalitaii de cretine, de secta si cu tente ale unei Romanii ce se vrea trecuta , mentinuta si de cei care se ung singuri reprezentanti si se cred atotputernici si atotstiutori. Si ce faceti voi, nimic bun aia-i clar... mai mult nu are rost sa repet.

Anonim spunea...

Si ala negreu de respira greu.... Era Dorin!

Parada cu prosti ca-n filme spunea...

Ti-am spus ma ca-i Dorin, dar tu nu Anonim Anonim

Reprezentantu spunea...

asta de deasupra mea e un prost. si eu iti tot zic ca ma-ta ii dorin. da tu nu ca mama, mama.

coleg al lui Dorin spunea...

Domnule Reprezentant! Va rog sa aveti mare grija ... avand in vedere folosirea in context similar de catre dumneavoastra si de catre mine a apelativului matern s-ar putea sa fim considerati una si aceeasi persoana! De fapt sunt chiar convins ca acesti distinsi domni si domnisoare, membri ai grupurilor abeliene denumite generic "OSUT" si "Robu" ne considera una si aceeasi persoana !

reprezentantu spunea...

ah da. scuzele mele. acum am realizat gravitatea erorii mele. :P

Anonim spunea...

Nu stiu de ce va stresati cu reprezentantii ligilor, 99% vor face shaworme cand termina, iar 1% vor pupa in cur pe la institutii publice