marți, 25 noiembrie 2008

Nu Avem "Liber de Alegeri"

In UPT nu va exista nici o zi libera oferita studentilor cu ocazia Alegerilor Parlamentare din 30 noiembrie 2008.

O formulare mai oficiala suna astfel: In cazul in care vreti ca joi si vineri sa fie zile libere si sa plecati mai repede acasa pentru a vota, o puteti face, daca vi se aproba initial o cerere catre decan. Evident, cele doua zile se vor recupera apoi.

S-ar putea, totusi, sa ni se faca o "favoare" din partea guvernantilor (daca tot ne-au interzis dreptul de vot unde ar fi trebuit, de fapt, sa il exercitam): Guvernul vrea să acorde călătorii cu trenul dus - întors către şi dinspre localitatea de domiciliul pentru tinerii cu vârste între 18 şi 25 de ani, în perioada 28 noiembrie - 1 decembrie, astfel încât aceştia să-şi poată exercita dreptul de vot la alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Proiectul de hotărâre se află pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Executivului. Călătoria gratuită se va face cu trenul rapid, la clasa a II-a. (Observam ca se specifica Tipul de Tren si mai ales CLASA, ca doar nu avem acum si pretentii dupa ce ca e gratis sa mai fie si alta clasa decat a 2-a)


***Un alt exemplu de ce inseamna la acest moment "Puterea Studentească" in Romania si mai concret in UPT. S-a propus, s-a respins (diplomatic), mergem mai departe.

De fapt, s-a urmat tiparul "revendicărilor" referitoare la Burse: "Reprezentantii Nostri" au cerut si au fost respinsi (diplomatic), ba chiar s-au ales si cu datoria de a face sondaje pentru a descoperi raspunsul corect la dilema "Vreti burse mai multe si mai mici, sau mai putine si mai mari?".

Urmările? Nu există alte urmări decat acelea că noi continuăm sa mimăm că suntem reprezentati, iar Ligile continuă să mimeze că ne reprezintă.

6 comentarii:

Anonim spunea...

da-mi voie sa ma repet...cred k singurul kre mimeaza din toata chestia asta esti tu!!!cu ce?foarte simplu...mimezi k esti sanatos(la cap)!!!-din pacate....oricum astept raspuns..dja incepe sa imi placa..vreau sa vad pana unde poti sa ajungi...poate te arunci pe geam(dak esti emo)..si dak nu esti ai putea sa te arunci!!!

P.S:ai grija sa nu faci mizerie(dak te arunci!!!)

esti penibil!!!! =))))

Anonim spunea...

:-)) revin subiectele tari revin si comentatorii cu musca pe caciula din ligi. lasa bre semnele alea de exclamatie si nu mai tipa aici ca nu esti la tine la stana (a se citi liga)

Anonim spunea...

imi pare rau...sa te anunt..nu sunt al ligii..sunt un simplu student.dar vad k tu ai ce ai cu liga.stiu pretene esti frustrat...semnele de exclamatie nu sunt sunt de la tipat..se pare k numai tu ai auzit tzipete..vocile astea. =))
semnele de exclamatie erau pt a evidentia chestii f importante gen: "singurul kre mimeaza din toata chestia asta esti tu!!!" , "mimezi k esti sanatos(la cap)!!!" , "ai putea sa te arunci!!!
" , "esti penibil!!!!"

Anonim spunea...

Genul de oameni care ma scarbesc (Anonim - 25 noiembrie 2008 02:10), ar trebui sa vorbeasca doar in cunostinta de cauza.
Tin sa readuc aminte ca nu toti sunt la fel.

Cat despre subiect, dati-mi voie sa va contrazic. Cel putin la Facultatea de Chimie s-a dat liberi pentru Vineri si orele nu trebuie recuperate.
Nici unde nu s-a dat dispozitie de la Guvern pentru a se da liber studentilor in zilele de Joi si Vineri.
Alegerile incep in data de 28 , sunt sigur ca oricine , oricat de departe ar fi, daca vor sa voteze (ca doar pentru asta li se da liber) au timp sa ajunga acasa pana in data de 1 Decembrie, ultima zi de vot.
Si nu mai aruncati acum in reprezentati ca ei au cerut si au fost respinsi diplomatic. Noi am incercat, nu s-a putut , nu s-a putut.
Incercati si voi, mai aveti timp... poate aveti noroc mai mult.

Anonim spunea...

Ba voi astia din liga sunteti niste retardati! Ce avioane aveti ma in cap?...liber 2 zile, calatorii gratuite...vpi chiar sunteti cei mai prosti oamnei ai facultatii. Impuscati-va ma!!!

Anonim spunea...

Lasand la o parte "chestiile" rele care se spun despre ligi, as dori sa postez un email care mi s-a parut dragut. Respectele mele pentru cel/cea care l-a conceput, o initiativa buna.

----------------------------------------
Draga "omule mare",



Iti scriu aceasta scrisoare acum ca vin sarbatorile si sper ca te-ai

mai linistit. Eu sunt un copil cuMinte si ma gandesc ca in orarul tau

incarcat vei avea timp sa citesti si scrisoarea mea.

Stii?...mi-e dor sa ma joc, sa te joci cu mine, sa-mi citesti povesti,

si sa-mi spui povesti pe care si tu le-ai auzit candva ..iarna,

la gura sobei. Am vazut ca esti tot mai ocupat, ai uitat de mine dar eu

sunt acolo. Traiesc in tine si am nevoie de atentia ta!

O sa-ti impartasesc un secret: eu inca mai cred in Mos Craciun!

Sunt sigur ca va veni anul acesta la mine si-mi va aduce muuulte jucari!

Vreau ca si tu sa crezi in asta si sa stii ca mosul vine mereu la

copii cuminti!

In speranta ca nu m-ai uitat de tot si ca imi vei fi aproape de

Sarbatori,



Cu mult drag,

Copil, copilul din tine!





Din pacate, aceasta scrisoare ar putea fi semnata de multi copii.



Daca vrei sa faci o bucurie catorva dintre ei poti aduce o jucarie pana in data de 4.Dec.2008.

Jucariile se aduna in cladirea « Electro » (Facultatile AC , Etc, EE), sala A107B(sala de internet , unde e si xeroxul)

Toate jucariile colectate vor fi daruite copiilor din familiile nevoiase.

----------------------------------------