Păcat de noi, studentii, că tinem in spate si girăm cu ceea ce suntem noi, niste Ligi Studentesti care nu mai au ABSOLUT nici o legatura cu ceea ce ne priveste.
Păcat de membrii ligilor care s-au inscris in aceste organizatii amagiti de niste vise si care sunt bătaia de joc a catorva care au uitat de mult ce inseamna "binele" pentru studenti (asta daca au stiut vreodata).
Păcat de presedintii unor ligi care din teama ca nu vor fi sustinuti prefera sa tacă si să inghită mizeriile din jur.
Merita amintiti cei din interiorul Ligilor (simpli membrii sau chiar presedinti) care au curajul sa spuna lucrurilor pe nume. Doar in ei sta speranta ca lucrurile inca se mai pot indrepta si ei sunt motivul pentru care notiunea de "Liga" inca mai are o sansa.
***Incercati să intrati pe următorul Grup:
Prin acest mic exercitiu de "mini-democratie" puteti fiecare din voi sa vedeti pe pielea voastra care este comportamentul UNORA din cei ce ar trebui sa ne reprezinte. Ce au inteles ei din toata povestea cu "reprezentarea" noastra? Grupul de mai sus este PUBLIC prin definitie, nu poate fi privat sau personal atata vreme cat este creat, indirect, pentru toti studentii.
Noi am avut 2 tentative de a accesa groupul mai sus amintit.
1. Prima data (9.03.2008) rezultatul a fost un verdict DENIED extrem de rapid, dat de Presedintele Ligii Mecanica, urmat de un mail in care se spunea: "Pentru accesul la informatie, exista infoupt si info_upt". Atunci "cospol_tm" pentru ce exista? Pentru ca vicepresedintele Ligii de la Mecanica sa aiba un loc unde sa vorbeasca de studenti asa cum a facut-o in mailul ACESTA?
2. La a doua tenativa (12.04.2008) deja lucrurile s-au schimbat putin, ca doar asa e pe la noi. Constienti fiind de data aceasta ca atentia este indreptata spre ei, au mimat un vot acolo pe grup, cum se mai mimau voturi pe la partide politice gen PSD (au fost exprimate 4 voturi din 28 de membrii), din care sa rezulte acelasi verdict DENIED.
11 comentarii:
am dat join la grup, vreau sa vad ce scuza gasesc sa nu ma primeasca.
am citit si eu cateva dintre enormitatile de pe blogul asta si am tras cateva concluzii?
de cand taranii din complex ridica nasul in TIMISOARA si vor sa aiba tot felul de drpturi si facilitati?
complexul asta este o hazna si e o rusine pt orasul asta frumos
eu n-am nicio implicare in nicio liga, asociatie, nu sunt sef de grupa, semigrupa, palier, clasa sau altceva.si stiti de ce?
pt ca pe mine ma intereseaza doar SCOALA nu functii si tot felul de facilitati.taranetii si cocalarii din complex pe langa sa constientizeze faptul ca stau in centrul orasului pe niste preturi de nimic, ca statul le asigura invatamant superior in niste conditii extrem de favorabile, ei mereu sunt nemultumiti si vor mai mult. ia nu mai comentati voi si adaptati-va regulilor scolii si daca nu va convine intoarceti-va in oltenia sau in satele din care ati venit.TIMISOARA oricum n-are nevoie de scursori ca voi.
Mandru ca sunt TIMISOREAN.afara cu taranii din TIMISOARA
se feresc sa primeasca pe grup anonimi pentru ca doresc spam. daca trimiti un mail de intentie la cel ce detine grupul cu siguranta te va primi
Î :DE CE SA FI MEMBRU DE LIGA ?
R : PENTRU CA AI UN PUNCT IN PLUS ATUNCI CAND SOLICITI UN BILET DE TABARA. DACA AI MEDIA 8,5 si esti in liga, si altul are 9,4 si nu este in liga tu il vei face pe fraierul de nu e in liga pentru ca 8,5+1(de la liga)=9,5 !!! si tu fraiere ai 9,4 !!! desi ai invatat poate mai mult decat ala cu 8,5.
voi sunteti culmea. toti visati numai tabere, acces la bazin, internet in camera si alte rahaturi din astea pe banii statului.
ei bine, eu visez sa devin un bun inginer, altceva nu-mi trebuie nimic.visez sa am profesori exigenti care sa ma struneasca si sa faca om din mine.regret ca nu am prins politehnica din anii 70-90 atunci cand chiar se facea scoala.parintii mei imi ziceau ca inainte de 89 din complex mergeai sa-ti iei o carte sau un disc. acum peste tot sunt numai droguri si tarfe
Ambele tentative de a accesa grupul respectiv au fost insotite de explicatia pentru care vrem sa intram. Am avut discutii ZECI de minute cu presedintele Ligii AC in care am explicat de ce consideram necesar ca accesul studentilor interesati sa nu fie interzis pe grupul respectiv.
Rezultatul a fost acelasi: DENIED.
Incercati si voi si va veti convinge.
sorine nimeni nu te opreste sa devi un bun inginer. Totul e sa ai interes. restul vine de la sine. AA scuze, cu ce faci la faculta e doar fundamentul, meseria o inveti la locul de munca
Sunt invitat pe expiratul asta de grup? In luna aprilie pe grupul asta
au fost postate 15 mesaje pe cand pe cospol_tm 105??
Ce inseamna asta? Bataie de joc la adresa studentilor? Ce e grupul
asta? Lada de gunoi destinata studentilor care vor sa vada despre ce e
vorba in Ligi? cospol_tm e micul vostru club in care va aratati
caracterele jegoase si nu vreti sa vada prea multi?
mihai03_ro@... has invited you to join the info_upt group! ??
Tu nu esti Mihai Catana bai libricule?? Tie nu iti mai ajung functiile?
Vrei sa fi moderator pe toate grupurile sa fi tu miezul pamantului? Mi-
e scarba de voi bai nesimtitilor!
E plin de voi peste tot nu ne mai scapam de voi odata.
Asta am postat pe grupul info_upt pe care am fost invitat dupa ce mi-a fost refuzata intrarea pe cospol_tm.
@sorin alexe,
daca vrei sa devii un inginer adevarat cauta-ti o universitate in strainatate si pleaca cat mai repede!
nu o sa vedeti ce scrie in lada de gunoi ai CoSPOL. va invit sa mergeti la sedinte la parterul C22. Spuneti ca veniti din partea studentilor de la facultate :)
Raspunsul lui Mihai Catana la incercarea mea de acces pe grupul cospol:
"Salut
acest grup(cospol_tm) este grupul de lucru al ligilor din Poli. pe acest grup au acces 3 membrii de la fiecare liga, adica efectiv oamenii care lucreaza la COSPol. daca vreti facem un grup pe care sa discutam dar eu vad ca nici ala care il avem nu il folosim, adica info_upt.
Daca vrei ne intalnim face 2 face si discutam. pe mine nu ma deranjaza. astept mail-ul tau.
Numai de bine"
In continuare astept raspuns la urmatoarele nelamuriri, exprimate in reply-ul urmator:
"M-ai nelamurit si mai tare cu mailul acesta. De ce nu au acces decat 3 membrii de la fiecare Liga? De ce numai din Liga? Daca zici ca ii grup de lucru al Ligilor din Poli, de ce nu ii public... de fapt ii public si nu prea. Mai mult lucru Ligilor afecteaza studentii pe care Ligile ii reprezinta, de ce nu au acces studentii la el?
Sa iti dau un exemplu de ce m-ar interesa grupul acesta. Azi la ora 8 seara a fost o intalnire COSPol in caminul 22C cu privire la Internetul si reteaua din Complex. M-ar fi interesat foarte tare ce s-a discutat, dar din pacate nu am putut ajunge la timp. Tu ai zis ca info_upt nu e folosit, deci ma gandesc ca pe grupul acesta ar fi reactii si discutii despre intalnire mai lamuritoare, mai la cald.
Acesta a fost 1 exemplu, care in cazul meu se poate generaliza. Nu am timp fizic sa ma implic intr-o Liga, dar as vrea sa fiu la curent cu decizile luate care ma pot afecta ca student si ca locatar al complexului, si pe cat posibil sa iau parte la ele. Atata timp cat decizile respective sunt luate in interesul majoritatii, nu ma voi opune.
Astept un raspuns clar si un motiv cel putin serios pentru care nu ar trebui sa am eu sau orice alt student ne-membru de Liga (sau chiar membru de Liga dar nu dintre cei 3) acces la acest grup."
Probabil ca aceleasi intrebari le-ati fi pus fiecare dintre voi. Sa vedem ce urmeaza...
Trimiteți un comentariu